Pe latitudinea cea mai sudică a granițelor noastre, aceeași pe care se află prea cunoscutele orașe mediteraniene Nisa și Marsilia, găsim o bucată de țară numită mângâietor de unii din cercetătorii ei, „coasta de argint“. Despre ea spune Profesorul G. Vâlsan într’un studiu publicat în buletinul Societății Regale Române de Geografie : „Există în țara noastră un ținut de o frumusețe de basm. Avem o fereastră deschisă spre feeria Orientului, fereastră prin care, până acum, nu au privit decât pictorii noștri și artista de o înțelegere atât de subtilă a frumuseților naturei,care e ;M. S. Regina.

Avem mica noastră „Riviera“ sau „Crimeie“, Abhazia noastră, pe care cei mai mulți nici n’o bănuiesc. Un crâmpeiu de Mediterană — încrustat în modestul nostru țărm de mare — plin de pitoresc al reliefului, îmbibat de atâta lumină și culoare, cât nu poate cuprinde paleta celui mai scăpăiat pictor și cât nu poate îmbina nici cel mai delicios covor oltenesc sau basarabean. Un mic raiu, în care realitatea e atât de apropiată de vis, încât ajunge să trăești în el două-trei zile, ca să închizi în suflet una din cele mai încântătoare amintiri, pe care le poate da o viață. Acest ținut românesc, admirabil și atât de puțin cunoscut, este „Coasta de argint“.

Podișul bulgar, care începe din valea Timocului și se continuă în lungul Dunărei până la Marea Neagră, își are acid terminația, după ce, ceva mai la Sud de granița româno-bulgară, și-a atins înălțimile cele mai mari, de vre-o 450 m. altitudine. O buicată a acestui capăt cieipoldiș, cuprinsă între Capul Caliacra și linia graniței, formează spre Marea Neagră un abrupt, o faleză, ceva mai înaltă decât cea obișnuită pe litoralul Dobrogei, căci mai găsim, aci înălțimi până la 250 m. deasupra nivelului Mărei Negre. Abruptul descoperă straturi de calcar terțiar — care se continuă și spre Sud, în Bulgaria — de o albeață strălucitoare, care privite de pe mare, de la o oarecare distanță, oferă un spectacol unic: o dungă albă argintie, cuprinsă între cele două imensități albastre, marea și cerul. Iată de ce i se spune coasta de argint.

Și pe bună dreptate. Pe litoralul românesc al Mărei Negre, la 90 Km., la Sud de Constanța, un cap înaintează în mare cu direcția spre Sud, pe o lungime de vre-o trei kilometri și lat doar de câteva sute de metri , este Capul Caliacra, de la care malul о [UNK]а [UNK] mai întâi spre Nord-Vest, apoi spre Sud- Vest, și după ce lasă în urmă micul orășel Balcic, își continuă drumul spre Sud până la alt cap, numit capul Euxinograd, din Bulgaria.

Arcul acesta, cuprins între capul Caliacra și capul Euxinograd, formând golful Balcicului sau Coasta de argint, apărată la Nord de vânturile reci de către Capul Caliacra, beneficiază de o climă ce nu se deosebește mult de cea a ținuturilor mediteraniene. Având deschiderea spre Sud-Est, golful acesta primește într’însul influența vânturilor meridionale. Verile noi sunt foarte călduroase, doar pe litoral răcorite de briza mărei, iar iernile sunt lipsite de geruri și zăpezi. Când vii dinspre cel mai apropiat centru de comunicație, Bazargic, drumul te poartă ore dea rândul prin stepa deschisă, rareori umbrită de pâlcuri de pădure — căci pădurile și azi, încă întinse, ce au rămas din vestita pădure a Deliormantului, nu se pot vedea decât la miazăzi de această șosea, în lungul graniței dinspre Bulgaria — până ce, ajunși aproape de Balcic, peisagiul se schimbă brusc. Se ivește marea, aici de un colorit atât de deosebit și de fermecător, atât de deosebit de felul cum se prezintă mai la Nord de Capul Caliacra.

Șoseaua te scoboara spre mare printr’un orășel da o factură cu totul originală, pentru noi și până mai era aproape necunoscut. Străzi în pantă foarte repede, căci diferența de nivel dintre partea de sus și cea dinspre mare a orășelului este aproape 180 metri — străjuite de case scunde, înghesuite, din loc la loc cișmele, adică izvoare frumos zidite după obiceiul turcesc, minarete de moschei și oameni, îți trădează că te afli printr’o populație în mare parte musulmană. Astăzi portul Balcicului este aproape într’o completă inactivitate.

Câteva bărci de pescari cu sau fără pânze, pornesc dimineața în larg spre a se întoarce spre seară cu prada recoltată. In trecut, fără a mai vorbi de timpurile antice,căci era vestitul oraș Dyonysopolis, cul doar de trecut mai apropiat, veacul trecut când era în stăpânirea turcilor, Balcicul avea mai mare importanță economică decât alte porturi ale Mării Negre: portul Balele era mult mai animat și făcea concurență Vanned. Balcicul adăpostește azi unl diin cele mai frumoase grădini din țara noastră. M. S. Regina Maria — știind să aprecieze mai bine ca oricine poezia Balcicului — l-a ales drept reședință de vară, creind pe lângă castel, un parc, cum nu s’a mai făcut în altă parte. La aranjamentul multelor coloane de culoare, alb strălucitor, al teraselor încărcate de flori, a contribuit în largă măsură solul și clima proprie a acestei regiuni.

Culorile florilor sunt mult mai vii, verdele închise aproape negru, căci clima dulce face caici să poată crește în voie, ca și sălbatece, smochinul și portocalul, iasomia și chiparosul. De la Balcic se poate merge pe șoseaua națională paralelă cu malul mării, până la Capul Caliacra, trecând prin localitățile Cavarna și ChiauT-Suiugiucî. Mult mai frumos este însă drumul făcut pe jos, chiar pe malul mărei, pe îngusta fâșie, la unele locuri nici de un metru, dintre peretele vertical al falezei și mare.

 


Descoperă mai multe la 𝓘𝓷𝓽𝓮𝓻𝓫𝓮𝓵𝓲𝓬𝓪 🖊️ mapamond🌐media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns