Rampa a fost o revistă de teatru, muzică, artă și literatură, publicată la București, al cărei prim număr a apărut la 14 octombrie 1911, din inițiativa lui N.D. Cocea și Alexandru Davila[1], ca organ de informație, de critică și de îndrumare pentru artiști și pentru public, având ca model ziarul teatral Comoedia, care apărea în Franța. Revista și-a încetat apariția în anul 1948.

Din primul număr s-au vândut 3.000 de exemplare și a fost nevoie să se mai tipărească alte 7.000, pentru a putea satisface cererea nesperat de mare.

Între anii 1911 – 1946, Rampa a apărut de șase ori pe săptămână, iar apoi, între 1946 și 1948, săptămânal.

Mult timp, revista Rampa nouă ilustrată a fost singurul cotidian de specialitate din lume.

 

Lasă un răspuns