joi, 9 mai 2024
13.6 C
București

Povestea lui Nicu Gogoașă, românul care a pierdut îmbarcarea pe Titanic

Editoriale

Nicu Gogoașă și-a privit blând soția, pe Lina, și în clipa aceea și-a amintit cum se cunoscuseră. Când s-au căsătorit, ea avea 16 ani, iar el 38. Ce vremuri!
El era prieten foarte bun cu Anghel, tatăl Linei. Se știau de mult timp, de pe vremea când ea era o fetiță.
Când copila a împlinit opt ani, Nicu le-a făcut o vizită și i-a anunțat că pleacă în America.
„Nu fiți triști, că mă voi întoarce de acolo bogat, și am să mă însor!”
La despărțire, s-au îmbrățișat, s-au pupat, iar Nicu, a mângăiat-o pe Lina și i-a spus în șoaptă:
„Să mă aștepți, prințeso, că am să mă însor cu tine!”
Au trecut mai mulți ani de la acel moment, și nimeni n-a mai primit nicio veste de la Nicu Gogoașă.
„Doamne, oare ce s-o fi întâmplat cu el?, se întrebau prietenii lui. „O fi pierit?”
Într-o seară, însă, cineva a bătut la poarta lui Anghel. Era un străin înalt, îmbrăcat elegant, cu o mustață neagră și ridicată în colțuri. Abia când a început să vorbească, și-a dat seama că e prietenul lui, Nicu Gogoașă, pe care nu credea că-l va mai vedea vreodată. S-au bucurat nespus, au plâns și s-au îmbrățișat: „Bine, mă, Nicule, să nu ne dai tu nicio veste?”
Și Nicu s-a apucat să le povestească prin câte a trecut. Cum a ajuns la Londra, și și-a luat bilet pentru vapor. Avea bani de la tatăl lui. Omul vânduse niște grâne la un preț bun. Cu biletul în buzunar, Nicușor a așteptat emoționat plecarea. Dar nu se știe cum (poate mâna destinului?), bărbatul a încurcat data îmbarcării. Și vaporul lui a plecat. Dus a fost!

/revistatreispe.wordpress.com/…/america…/

Articolul precedent
Articolul următor

Stirile noastre

Lasă un răspuns

Ultimele articole

Descoperă mai multe la Interbelica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura