În perioada 1927-1949, în evidenţele Camerei de Comerţ existau 4.151 de firme. Unele au ţinut să se protejeze prin înregistrarea mărcii produselor proprii. Cele mai multe erau la vinuri, dar există mărci înregistrate şi în legătură cu alte produse. Cele mai intersante, aflate în colecţia Arhivelor Naţionale din Alba, sunt următoarele:
Mărgăritarul Dacilor era un vin, produs propriu şi pus în vânzare în butelii şi sticle de 1 kilogram. Eticheta era în formă pătrată, cu o stemă pe care stătea un dac, purtând un cap de balaur. Stema era de culoare albastră, deasupra acesteia aflându-se un butoi pe care era aşezat un strugure galben. De jur împrejur erau desene roşii, iar în mijloc era scris cu negru mărgăritarul dacilor, iar sub marcă, scris cu litere „de aur” se afla numele proprietarului, Dragomir Clemente şi Aiud
Puttonyos era tot un vin, produs propriu şi pus în vânzare în butelii de cca 0,980 litri. Marca a fost înregistrată de ASPO. Proprietarii acesteia erau Tőtők Francisc, Farcás Manoilă şi Novőtny Rudolf, producători din Aiud. Eticheta era în formă dreptunghiulară, pe fond roşu, tăiat în două părţi de o linie groasă de culoare albă. În partea stângă de sus a etichetei se regăsea stema Ardealului, iar în partea dreaptă şapte linii negre. În mijloc, pe fond alb, era scrisă cu roşu marca – puttonyos.
Un alt vin cu marcă înregistrată era Plebanos, produs şi pus în vânzare în sticle de 0,68 litri. Ioan Szeidl era proprietarul firmei şi deţinea şi un hotel cu restaurant în oraşul Aiud. Eticheta era pătrată cu cadru „de aur”, format dintr-o linie groasă şi una subţire. La partea superioară a etichetei se afla o lebădă „de aur, scăldându-se într-un lighean de aur”. Deasupra stemei se regăsea un viteaz cu sabia în mâna dreaptă, desenul fiind înconjurat într-o formă de semicerc, format din monede de aur. La mijloc se afla inscripţionat cu litere negre denumirea vinului, iar jos, cu litere roşii: J. Szeidl, Aiud, Transilvania.
Descoperă mai multe la 𝓘𝓷𝓽𝓮𝓻𝓫𝓮𝓵𝓲𝓬𝓪 🖊️ mapamond🌐media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.