duminică, 10 noiembrie 2024
6 C
București
Semnalul.rospot_img
JurnaluldeDimineata.rospot_img

Aradul interbelic

Editoriale

„Și du-mă pe mine cât mai des în ispită, amin!” – jura brutarul Kristyófy János, președintele Societății pe Acțiuni „Băile Neptun”, la 26 martie 1901. Brutarul Kristyófy, recunoscut în Arad pentru covrigii săi bavarezi și pentru specialitățile de patiserie, rostea aceste cuvinte la primirea în Clubul Arădean al Berii din Pilsen, în epilogul jurământului propriu-zis care consființea aderarea sa la club.

Asocierea era un cadru de socializare, schimb de opinii, divertisment, rezervat celor mai importanți decidenți ai Aradului. Este de menționat că în perioada respectivă funcționau în oraș zeci de asociații, culturale, sociale, medicale, profesionale, Aradul fiind, și din acest punct de vedere, printre cele mai active la nivel național.
Nu este întâmplătoare primirea brutarului Kristyófy János în rândurile Clubului. El conducea Societatea pe Acțiune „Băile Neptun”, cea mai importantă bază populară de agrement din oraș, unde oamenii, indiferent de condiția socială, se adunau în verile toride arădene, în căutare de refugiu. Kristyófy era, așadar, un personaj important al orașului, fiindcă gestiona o instituție importantă pentru buna dispoziție a comunității.
Clubul Arădean al Berii din Pilsen număra, înaintea includerii brutarului Kristyófy, 32 de membri și reunea cele mai importante personalități locale. Numai bărbați. Înteaga elită arădeană era reprezentată, iar ședințele se organizau lunar la Hotelul Crucea Albă, cu valuri de bere Pielsen, evident, și specialități culinare.
Membrii clubului erau Parecz György (președinte), Vajda Lajos (președinte pe zona rurală a comitatului arad), Kugler István (vicepreședinte), Reicher Károly (maestru de ceremonii), dr. Mandl Vilmos (casier), dr. Radó Károly (secretar), Robitsek Gusztáv, Barabás Béla, Vajda István, Herz Andor, Hollaky Imre, Németh Lajos, Fejér Gyula, baronii Neuman Ede și Dániel, Stauber József, Parecz Gyula, Virágh Lajos, Heeger Ernő, Papp Constantin, dr. Kabdebó János, Csiky Károly, dr. Hagy Sándor, dr. Schuster Henrik, Steinhardt Mór, Varjassy Lajos, Institoris Kálmán, Szendrey Mihály, Roth Henrik, Radvány Dezső, Nikolits Döme și Jiraszek Lajos. Regăsim în listă viitorul primar al Aradului, Varjassy, viitorul comite suprem, Barabás, oameni de afaceri, moșieri, industriași, nobili (familie Neuman), președintele Societății Filarmonice (Vajda), juriști, gazetari (Rado), arhitecți, ingineri.
Întâlnirile membrilor clubului se desfășurau în Sala de Diamant a Hotelului Crucea Albă. Clubul a funcționat de la sfârșitul anilor 1800 până la izbucnirea Primului Război Mondial.
Sursa:
Aradi Közlöny, anul 39, nr. 181, 24 august 1924, p. 4

Descoperă mai multe la 𝓘𝓷𝓽𝓮𝓻𝓫𝓮𝓵𝓲𝓬𝓪 🖊️ mapamond🌐media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Stirile noastre

Lasă un răspuns

Ultimele articole

Descoperă mai multe la 𝓘𝓷𝓽𝓮𝓻𝓫𝓮𝓵𝓲𝓬𝓪 🖊️ mapamond🌐media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura