duminică, 22 decembrie 2024
3 C
București
Semnalul.rospot_img
JurnaluldeDimineata.rospot_img

Strângere de fonduri pentru „Arhiva de Fotografie”

Editoriale

Strângerea-fulger de fonduri a mai avansat în ultimele ore, ajungând la 1416 lei. Adică ne apropiem, din ce în ce mai mult, de ținta minimă propusă de 2000 lei. 😊 Vă mulțumim tuturor pentru implicare și sprijin!

Puteți dona în continuare prin mijloacele listate mai jos. Iar noi vom folosi fondurile adunate pentru a salva cât mai mult patrimoniu fotografic, cât mai eficient și transparent cu putință.
Trebuie să vă mărturisim că astăzi, fără să ne propunem, ne-am antrenat puțin pentru campania de achiziții de mâine. Ne-am antrenat achiziționând două documente fotografice deosebite. Primul s-a potrivit perfect în tema patrimoniului fotografic găsit în târguri și talciocuri. Pentru că este un document care descrie relația cvasi simbiotică dintre târguri și unele anticariate.

Un document provenit dintr-un talcioc, ajuns pe rafturile unui anticariat, apoi achiziționat de noi și, acum, transmis virtual către voi.

Rămânem tot în Banat, dar ne mutăm mai la nord de Timișoara. În Arad. Mai exact în pusta Bujac, azi cartier al Aradului (mai multe despre dezvoltarea cartierului pot fi citite aici: https://t.ly/WfU8u), unde se afla ferma deținută de arendașul Leopold Zsigmond. Cândva în 1917, o parte din angajații fermei, cel puțin cei care se ocupau de lăptărie, au fost portretizați în grup, laolaltă cu sticle, găleți și bidoane de lapte, dar și cu atelajul tras de cai folosit pentru distribuirea laptelui. Fotografia a aparținut unuia dintre angajați, Selejan, care avea atunci 17 ani, așa cum reține o notație.

Cum astfel de documente fotografice adesea populează târgurile și talciocurile, sperăm că mâine, la Negreni, vom reuși să mai punem pe lista de achiziții reușite câteva lucruri inedite.

😊‼️⚡️Strângere-fulger de fonduri, partea a III-a⚡️‼️ 😊
Am depășit jumătatea țintei noastre de minim 2000 lei. Și vă mulțumim tuturor celor care deja ați donat!
Puteți dona în continuare pentru „campania de toamnă” de achiziții în următoarele conturi ale Asociației Renascendis:
(Atenție! Conturile s-au schimbat față de anul trecut)
👉cont lei: RO05BTRLRONCRT0678400301, deschis la Banca Transilvania
👉cont euro: RO52BTRLEURCRT0678400301, deschis la Banca Transilvania
👉prin Paypal: paypal.me/AsociatiaRenascendis
👉cont Revolut: 0721320452
Vă mulțumim că sunteți alături de noi!


Personalul lăptăriei de la firma din Bujac (Arad) a arendașului Leopold Zsigmond, pozitiv pe hârtiecu gelatino-bromură de argint după un clișeu cu gelatino-bromură de argint pe sticlă, lipită pe carton, 279 x 204 mm (275 x 204 mm), atelier neidentificat, 1917, colecția Renascendis
Notații pe recto:
„Anul 1917.
Selejan. De 17 ani
Grof. Leipold Zigmond.
Hotarul – Bujac. județ Arad”
© AdF (CC BY-NC-ND 4.0)

 


Descoperă mai multe la 𝓘𝓷𝓽𝓮𝓻𝓫𝓮𝓵𝓲𝓬𝓪 🖊️ mapamond🌐media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Stirile noastre

Lasă un răspuns

Ultimele articole

Descoperă mai multe la 𝓘𝓷𝓽𝓮𝓻𝓫𝓮𝓵𝓲𝓬𝓪 🖊️ mapamond🌐media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura