Suntem în Bucureștiul anilor ’40. Pe străzile Capitalei, cu precădere pe faimoasa Calea Victoriei, tinerii își etalează gulerele ridicate, cravatele exotice, batistele de la sacou și ciorapii albi. Ei sunt malagambiști care aveau să devină ținta Serviciului Special de Informații (SSI) și chiar prizonierii regimului antonescian. Dar de la ce – sau mai bine spus de la cine – pornise acest curent? Nimeni altul decât celebrul Sergiu (Serghei) Malagamba dăduse startul unui curent ce avea să îl bage în lagărul de la Târgu Jiu.

Un dandy basarabean

Născut în februarie 1913, în Basarabia, aflată sub ocupație sovietică, Malagamba ajunge să își facă un nume în România aflată sub conducerea regelui Carol al II-lea. Pasiunea pentru muzică reușise să îl scoată din anonimat și să îl facă una dintre figurile centrale ale scenei muzicale din Bucureștiul interbelic. Aproape un avangardist, artistul promova în România acelor vremuri genuri muzicale străine de plaiurile mioritice, dar deja la modă în Occident – jazzul şi rhythm & blues-ul. Originile sale aveau să îl ajungă din urmă în anii marcați de atenta supraveghere a artiștilor veniți din alte țări sau a celor care promovau muzica străină, cu toții aflați sub lupa Siguranței. În fapt, Malagamba era născut în Chișinău dintr-un tată italian și o mamă din Armenia, originile sale reprezentând unul dintre motivele din cauza cărora SSI îl avea sub supraveghere atentă. În acea vreme, agenții își creaseră ample rețele de informatori ce frecventau localurile celebre ale vremii – Melody, Colorado, Lido, Atlantic și nu numai – și culegeau informații nu doar despre artiști, ci și despre admiratorii lor. În acest context, Malagamba este luat la țintă de Antonescu și pus sub atentă supraveghere. Pe măsură ce câștiga din ce în ce mai multă popularitate în rândul publicului larg, iar tinerii îi copiază stilul, ia naștere malagambismul, un fenomen ce depășește granițele modei – cu alte cuvinte, Malagamba devine ceea ce am numi astăzi un trendsetter.

De la artistul Temistocle Popa (cu numele real Mistocli Popa) aflăm cum se purta Malagamba și ce frenezie se crease în jurul lui și al stilului său: „Malagamba avea, pe lângă faima unui strălucit muzicant, și o înfățișare deosebită, cu trupul său subțirel, nervos, cu chipul smolit și mustăcioara à la d’Artagnan… Magazinele bucureștene se și apucaseră să-i lanseze moda: guler à la Malagamba, croială à la Malagamba, pantofi à la Malagamba (înguști și cu tocuri înalte), sacouri à la Malagamba, cu revere mici… Școlile de dans începuseră și ele să-și facă reclamă cu anunțul: «Predăm dansul Malagamba!». Iată-ne pe noi, cei de la malul Dâmboviței, câștigându-ne o celebritate pe care alții n-au avut-o. Fiindcă n-a existat niciodată un «dans Ginger Rogers», nici măcar un «dans Fred Astaire». Însă «dansul Malagamba» a fost și s-a dansat cu frenezie“, potrivit volumului „Trecea fanfara militară“.
Moda „cazonă“, moda „ersatz“

mai mult la : /adevarul.ro/