Misterioasa carte poştală de la începutul anilor 1900: Timişoara, văzută în viitor

Cartea poştală realizată la începutul anilor 1900 poartă titlul „Timişoara în viitor”, cu descrierea „Ilustrată umoristică, cu mijloace de transport fantastice pe calea Hunyadi (azi bulevardul 16 decembrie 1989) care despărţea cartierele Elisabetin şi Iosefin”.

Josef Geml, primarul Timişoarei în perioada 1914-1918, ultimul primar al oraşului de sub administraţia ungară, a publicat, în monografia „Timişoara veche” (scrisă în 1925, dar a fost publicată de abia în 1927) o carte poştală inedită.

Cartea poştală, realizată la începutul anilor 1900, poartă titlu „Timişoara în viitor”, cu descrierea; „Ilustrată umoristică, cu mijloace de transpoprt fantastice pe calea Hunyadi (azi bulevardul 16 decembrie 1989) care despărţea cartierele Elisabetin şi Iosefin”.

Autorul ilustratei a imaginat Timişoara în viitor. În timp ce pe sol circulă tramvaie, maşini, biciclete, în aer zboară avioane, zeppeline, dar şi o linie de tren suspendat, ceea ce la acea vreme era de domeniul S.F. Ilustratele fac parte dintr-o serie de vederi apărute în jurul anului 1910, în toată Europa.

Istoricul Thomas Remus Mochnacs, angajat al Bibliotecii Universitare, este cel mai mare colecţionar de cărţi poştale cu Timişoara, ne-a explicat cum au apărut aceste ilistrate.

“Astfel de ilustrate cu oraşele în viitor apar, la începutul secolului, şi în Franţa, Anglia sau Germania. Sigur că ele au apărut şi în Ungaria. Eu ştiu de patru asemenea cărţi poştale în care apare Timişoara. Dar mai sunt şi Oraviţa, Herculane, Lugoj, Arad şi alte oraşe din Transilvania, care sunt prezentate sub numele genericul <în viitor> sau . Sunt colaje cu tematică S.F., cu avioane, cu zeppeline, cu ce le-a trecut pri cap autorilor. Cred că cele mai vechi sunt din 1903, dar majoritatea sunt din perioada 1906-1914. Sunt clişee foto preluacrate şi colorate manual”, a declarat Thomas Remus Mochnacs, care are în colecţie peste 3.400 de de ilustrate care au ca temă Timişoara. Colecţia s-a este însă mult mai mare, cuprinde peste 7.000 de obiecte de cartofilie, din toate perioadele.

Sursa: adevarul.ro

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus