Dobrogea a⁤ devenit parte a României după Războiul de ⁣Independență⁢ și a păstrat specificul ​otoman ‌și ⁢la sfârșitul secolului al XIX-lea. ⁢Situația satelor dobrogene la acea‍ vreme este ‌detaliată de doctorul Gheorghe Crăiniceanu în volumul său „Igiena țăranului român” din 1895.
Satul românesc‌ se distinge de ⁣cel tătăresc⁣ prin prezența ⁤multor arbori în‍ satele creștine, în ⁤timp ce​ satele tătărești sunt⁢ lipsite de vegetație. Unele sate nu au o organizare clară, cu locuințe într-o stare primitivă,⁤ lipsite‍ de plantații și păduri. În județul Constanța, ‍comunele sunt fie foarte depărtate unele ⁢de altele, fie foarte aproape pe malul Dunării, dar‌ lipsesc șoselele bune.

Tătarii construiesc locuințe mici și fragile, cu ferestre mici sau acoperite cu hârtie sau⁢ țiplă. Soba este ⁤adesea deschisă afară, iar uneori folosesc⁤ mangalul, care produce mult⁣ fum. Casele ⁢tătărești sunt compuse dintr-o‌ intrare cu o sobă, folosită ca bucătărie,‍ și o⁣ cameră cu tavan ‌scăzut, fără pat. Curțile ‍sunt ⁤adesea împrejmuite cu pietre sau cărămizi neterminate.
Românii, turcii, nemții și găgăuții au în​ general case mai bune. Casele ⁣musulmanilor sunt umede​ și lipsite de lumină și ventilație. Casele creștinilor sunt mai bine⁤ întreținute, cu intrare, ⁢tindă, sobă și una sau două camere.

Majoritatea caselor nu sunt văruite și sunt⁤ acoperite cu stuf sau‌ olane. Zidurile sunt făcute din nuiele, ⁣piatră sau chirpici. În interior,‍ există paturi ​curate și confortabile.Dobrogea a devenit​ parte a României după ⁣Războiul de Independență. Era 14 noiembrie 1878 când Regele ⁣Carol I lansa două proclamații fundamentale pentru ⁣România. Prima era⁤ adresată celor mai noi cetățeni români: dobrogenii. Proclamația Domnitorului României către dobrogeni a‍ fost tipărită în limbile română, turcă, ⁤greacă și bulgară, fiind răspândită în foi volante, pe ⁤întreg teritoriul ⁤dobrogean.

mai mult la

www.stiriabc.ro/satele-dobrogene-secolul-19-foto/