Cine-i îmbrăca pe români în perioada interbelică

Foarte mulţi negustori bucureşteni şi din întreaga ţară îşi numeau, în perioada interbelică, mărfurile drept „străine”, vânzându-le ca atare, cu preţuri considerabil urcate.

Tot pe atunci, industria noastră naţională de mătăsuri, ţesături, stofe şi textile era atât de bine organizată, încât putea livra pe piața internă la preţuri extrem de convenabile toate stocurile de mărfuri de primă calitate.

Fabrica de mătăsuri „S. TREBITSCH & FIU” din Bucureşti era atât de bine utilată, încât firele de mătase brută, aduse din străinătate, se transformau, graţie maşinilor ei, în cele mai fine mătăsuri, voile-uri şi imprimeuri.

Experţii au dovedit că între mătăsurile străine, de fabricaţie germană, franceză sau italiană şi producţia firmei de mai sus, nu exista nici o diferenţă, ba ceva mai mult, în unele articole, mărfurile noastre din ţară erau superioare calitativ.

În materie de stofe, aveam la Timişoara puternica fabrică de specialitate „INDUSTRIA LÂNEI, SA” ale cărei produse erau minunate, ca desen, culoare şi ţesătură.

Stofele fabricate de „Industria Lânei” din Timişoara se vindeau în toată ţara şi erau exportate în ţările vecine ca: Jugoslavia, Bulgaria, Ungaria etc.

Mai aveam apoi în tară „INDUSTRIA TEXTILĂ”, care era renumită în toată Europa pentru excelentele sale produse de „milanaise”.

Citeste articolul pe: evz.ro

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus