Câteva informații despre submarinele României

Marius Mircea Damian

Din Șantierul Naval Galați au ieșit două submarine, NMSRechinul (S1) și NMS Marsuinul(S2) lansate în 5 mai 1941 și în 25 mai 1941. Însă, nu au fost construite ci, asamblate.

Carol al II-lea dorea trei submarine în Marea Neagră și a cerul ajutor Reich-ului. Proiectul celor trei nave din Marea Neagră fusese lansat în 1922 dar, din lipsă de bani se comandase în Italia doar NMS Delfinul.

Firma care a preluat contractul celor două submarine în 1937, a fost firma olandeză
„Ingenieurskantoor voor Scheepsbouw NV” în colaborare cu Uzinele Metalurgice Reșița. Să nu vă înșele numele, firma era un paravan al unor concerne germane ”AG Vulcan”, ”AG Weser” şi ”Germaniawerft (Krupp)” care nu aveau voie să construiască la acea dată submarine în Germania conform Tratatului de la Paris semnat în 28 iunie 1919.

Subansamblele și motoarele au fost trimise pe calea ferată (nu se putea prin Bosfor) și se încep lucrările în 1938. Submarinele au fost asamblate, prin nituire, de o echipă româno-olandezo-germană.

Pentru a masca șantierul de la dana betonată de patru locuri în fața submarinelor s-a făcut un ”paravan”, prin construcția unui cargou de 4.000 t. O butaforie care a fost distrusă după lansarea submarinelor.

Erau motonave submarine clasice pentru epocă, dotate la prova cu tuburi lansatoare de torpile și de un tăietor de plase sau lanțuri, de șnorkel pentru motoarele diesel „MAN” (Rechinul și Marsuinul), de electromotoare pe baterii pentru cursele în imersiune, de un periscop și de artilerie de suprafață pe punte, în fața chioșcului și la pupa. Câteva caracteristici tehnice: lungime: 58 m, lăţime 5,6 m, pescaj 3,6 m, deplasament 508/630tone (la suprafaţă/în imersiune), propulsie 2 x motoare diesel electrice M.A.N. de câte 800 CP, viteza maxima, cca. 15 Nd/cca. 8 Nd (la suprafaţă/în imersiune), autonomie: 8000 Mm, echipaj 45 (5 ofiţeri, 25 maiştri, 15 marinari). Armament:1 x tun antiaerian şi naval de 88 mm Krupp,1 x tun antiaerian 20 mm Oerlikon, 6 × TLT de 533 mm. Subliniez calitatea impecabilă a navelor, a motoarelor. Unul dintre motoarele NMS Rechinului a fost recuperat și repus în funcțiune de către fostul decan al Facultății de Inginerie, dl. ing. Cătălin Fetecău. Motorul ”nemțesc” funcționează perfect și astăzi.

În mai 1942, se constituie tot în orașul de la mila 80, „Centrul de Instrucţie Submarine şi Vedete Torpiloare” care avea să permită instruirea unui personal de specialitate românesc, renunţându-se la echipajele germane. Urmează armarea și probele, care se încheie abia în aprilie 1944.

Submarinele nu au avut un rol determinant în desfășurarea luptelor navale din Marea Neagră, unde sovieticii aveau câteva zeci de unități. 47, dacă informațiile mele sunt corecte. Dar, au ”consumat” multe resurse rusești.

Luate drept pradă de război de către ruși, au fost înapoiate într-o stare avansată de degradare și, în final, casate. NMS Rechinul a sfârșit ca piese de schimb.
NMS Marsuinul gândit ca un submarin de pus mine a fost transformat în submarin de atac.
A avut o singură misiune în timpul războiului. Confiscat de către ruși, explodează în el o torpilă pe când era în portul Poti. Reparat, cât de cât și apoi casat în 1950.
Nouă nave de război, patru dragoare și patru torpiloare au mai fost construite la Galați până în 1944.

Al treilea submarin, NMS Delfinul a fost proiectat de o firma italiană și construit la Fiume (Rijeka) pe șantierele ”Quarnaro” și are o poveste interesantă.
Început în 1926 a fost livrat după mai multe dispute juridice în 1936 când era deja depășit moral. În 1942, a fost adus în ȘNG pentru reparații. Nu a mai fost operațional de atunci și a ajuns tot la ruși. Înapoiat descompletat a fost casat.

Delfinul II. În 1985 România cumpărat din URSS un submarin de clasa kilo, un ”vânător.” Foarte silențios, acoperit cu o alveolă de 7 cm de cauciuc, a costat 40 de miloane de dolari. Delfinul are 72,9 metri lungime, 10 lățime și este proiectat după metoda picăturii de apă alungite.

Tras la chei în 1995 sau 1996, fără bateriile care ar costa vreo 20 de miloane de dolari, depășit tehnic este folosit astăzi la diferite antrenamente de Marina Română. Marinarii îl numesc …Pandele.

Submarinele italiene de clasa CB Caproni, de 35/46 tone cu 4 membri au fost construite la Spezia și aduse la Constanța tot cu trenul. De aici 3 au plecat în Crimeea și 2 la Sulina.
CB5 a fost scufundat la Ialta iar celelalte au fost predate după armistițiul Italiei către Marina Română. Au făcut misiuni de observare.
CB4 a avut succes scufundând un submarin sovietic. CB-urile Caproni au fost luate ca trofee de sovietici și folosite ca piese de schimb.

Flotila 30. Germanii au transportat 6 submarine (în tranșe de trei), de clasa II B, la Galați, unde au fost pregătite și trimise în Marea Neagră.
U9, U19, U24 apoi U18, U20 și U23, în mai-iunie 1942. Alte surse spun: U18, U19, U20, 21, U22, U23.

Au fost transportate pe uscat pe trailere Culemeyer și pe Dunăre pe niște pontoane. Am găsit și data de: ”toamna lui 1942”. Este posibil ca doar primele 3 să fi fost reasamblate la Galați, iar celelalte 3 să fi ajuns la Constanța plutind pe Dunăre. Ar fi scufundat 15 nave rusești.
Unele au fost scufundate, altele au fost capturate de URSS ca pradă de război. Despre U19 nu se știe nimic.

Marius Mircea Damian