Boierul Alexandru Bellu (1850-1921) a avut o pasiune destul de costisitoare pentru vremurile acelea : fotografia

Alexandru Bellu s-a născut la 5 mai 1850 la București. A fost descendent al familiei Bellu, aceeași familie care a donat terenul pentru Cimitirul Bellu din Bucureşti.

Până la vârsta de 10 ani, a locuit cu mama sa, Eliza, fiica domnitorului Barbu Știrbei, în Elveția. Ulterior, a fost trimis la Paris de către unchiul său, doctorul și colecționarul de artă Georges de Bellio, unde a finalizat liceul și a studiat la Facultatea de Drept. Cât timp a locuit la Paris a pătruns în mediile intelectualilor și artiștilor impresioniști precum Alfred Sisley, Claude Monet sau Nadar. Tot la Paris s-a împrietenit cu fabricanţii de aparate de fotografiat şi de accesorii precum Jules Richard, ale căror aparate stereoscopice ajung să fie ușor folosite cu plăci fotografice, la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Tânărul licențiat în drept s-a întoars în țară unde s-a căsătorit, în anul 1873, cu Alexandrina Alexandrescu, fiica clucerului Nicolae Alexandrescu și a Sevastei, fiica stolnicului C. Cătuneanu. Începând cu anul 1875, alături de soția sa, întreprinde o serie de călătorii la Paris, Florența și Veneția, de unde, Alexandru Bellu achiziționează toată aparatura fotografică de care are nevoie.

A fost un pionier al artei fotografice româneşti, fotograful de atunci, amator fiind, a putut doar să etaleze emulsia fotografica pe plăci de sticlă, iar apoi a trecut la Verascopul Richard pentru amintirile turistice surprinse de-a lungul anilor. Toate aceste călătorii au avut o însemnătate aparte în viața viitorului colecționar, urmând modelul unchiului său, și prin intermediul cercului select de prieteni pe care l-a avut, a început să facă primele sale achiziții de obiecte de artă. Alexandru Bellu a colecţionat tablouri şi mobilier, timbre, obiecte de cult şi costume tradiţionale, cărţi şi monede, dar pasiunea care l-a consacrat a fost arta fotografică.

La conacul de la Urlați, una dintre cele mai frumoase reședințe boierești din Prahova, conacul Bellu, a fost, atât reședința sa alături de soție și cei 7 copii, cât și o sursă de inspirație. Baronul ieşea frecvent pe dealurile şi câmpurile din jurul conacului său, străbătea satele şi imprima pe plăcile fotografice numeroase chipuri de ţărani. În timp, a lăsat posterităţii, portrete de femei frumoase din popor aflate la muncă, torcând lâna, alăptând copiii sau luând apă de la izvor, bătrâni cu ochi înţelepţi şi bărbaţi tineri, la muncă pe câmp sau cântând la fluier.

Printre modelele sale se numără: Moș Niță, țiganca Didina, tineri din sat. În fotografiile sale apar frecvent carele cu boi, instantanee folosite şi de Nicolae Grigorescu. Alături de pictorul Nicolae Grigorescu, a legat strânse prietenii și cu Theodor Aman, Sever Burada, Regina Maria a României, George Enescu.

Alexandru Bellu a participat în anul 1900, la Paris, la proiectul construcţiei pavilionului României în cadrul Expoziţiei Universale, după modelul conacului său. Proiectul nu s-a realizat, dar a fost decorat de către autorităţile franceze cu Legiunea de Onoare în grad de ofiţer, iar opt dintre fotografiile sale în care sunt reprezentați țărani români, realizate până în 1900 au fost incluse în albumul „La Roumanie en images“ (Paris, Imprimeria A. G. L’Hoir, 1919, 270 pag.), alături de mai multe reproduceri după picturile lui Nicolae Grigorescu.

Marea sa opera se află în conacul Bellu de la Urlaţi, unde, timp de 30 de ani surprinde mediul rural într-un mod idilic.